Secţiunea a 2-a Reguli pentru circulația vehiculelor
Paragraful § 1. Poziții în timpul mersului și circulația pe benzi
Articolul 41
(1) Vehiculele și animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile, cu respectarea semnificației semnalizării rutiere și a regulilor de circulație.
(2) Numerotarea benzilor de circulație pe fiecare sens se efectuează în ordine crescătoare de la marginea din partea dreapta a drumului către axa acestuia. În cazul autostrăzilor, banda de urgență nu intră în numerotarea benzilor de circulație.
(3) Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respective
Articolul 42
Când circulația se desfășoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducătorii de vehicule în funcție de intensitatea traficului și viteza de deplasare, având obligația să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane.
Articolul 43
(1) Dacă un drum este prevăzut cu o bandă destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane, semnalizată ca atare, acestea vor circula numai pe banda respectiva.
(2) Conducătorul de vehicul care circulă pe banda situată lângă marginea părții carosabile trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor care efectuează transport public de persoane numai atunci când conducătorii acestora semnalizează intenția de a reintra în trafic din stațiile prevăzute cu alveole și s-au asigurat că prin manevra lor nu pun în pericol siguranță celorlalți participanți la trafic.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *