Capitolul I Dispozitii generale

Articolul 1

Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei si cu documentele internationale ratificate de Parlamentul Romaniei.

Articolul 2

In sensul prezentei legi:
a) prin autoritate sau institutie publica se intelege orice autoritate ori institutie publica ce utilizeaza sau administreaza resurse financiare publice, orice regie autonoma, societate reglementata de Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aflata sub autoritatea sau, dupa caz, in coordonarea ori in subordinea unei autoritati publice centrale sau locale si la care statul roman sau, dupa caz, o unitate administrativ-teritoriala este actionar unic ori majoritar, precum si orice operator sau operator regional, astfel cum acestia sunt definiti in Legea serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federatiile sportive si organizatiile neguvernamentale de utilitate publica, care beneficiaza de finantare din bani publici;
b) prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei;
c) prin informatie cu privire la datele personale se intelege orice informatie privind o persoana fizica identificata sau identificabila.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *